Folpan 80WDG este un fungicid cu acțiune multi-site împotriva ciupercilor ce provoacă mana viței de vie, hamei, prun, mar, tomate, ceapa, cartof.
Compozitie si omologare
Substanta activa: folpet 80 %
Formualre: granule disperabile in apa (WDG)
Certificat de omologare: 1566/30.01.1995
Folpan 80 WDG este un fungicid din grupa ftalimidelor, condiționat sub formă de granule fine, omogene, fără tendință de sfărâmare, de culoare bej, cu miros caracteristic (ușor aromatic), care conține 80 % folpet ca substanță activă. Produsul nu este exploziv și este stabil în condiții normale de depozitare și manipulare.
Fisa de omologare
Eticheta produs
Omologari si culturi
Vita de vie
Boli combatute: Mana putregai cenusiu
Doza: 1,5 kg/ha
Timp de pauza: 28
Mar
Boli combatute: Rapan
Doza: 0,15%
Timp de pauza: 28 de zile.
Prun
Boli combatute: Patarea rosie , ciuruirea frunzelor
Doza: 0,2% (2 kg/ha in 1000 l apa)
Timp de pauza: 28
Castraveti
Boli combatute: Mana
Doza: 0,15%
Timp de pauza: 14
Ceapa
Boli combatute: Mana
Doza: 0,15%
Timp de pauza: 14
Cartofi
Boli combatute: Mana
Doza: 1,5-2,0 kg/ha
Timp de pauza: 7
Tomate (rasaduri)
Boli combatute: Mana de sol, caderea plantutelor
Doza: 0,15% (4-5 litri solutie/mp)
Timp de pauza: -
Tomate
Boli combatute: Mana
Doza: 0,15%
Timp de pauza: 14
Mod de actiune
Folpan 80 WDG este un fungicid cu acțiune multisite specifică, mai ales împotriva ciupercilor care provoacă mană, antracnoză și pătarea roșie la cultura de viță de vie.
Substanța activă folpet are acțiune preventivă de contact, împiedicând instalarea infecțiilor la suprafața organelor tratate prin blocarea respirației ciupercilor sensibile la nivel celular. Inhibă multe dintre enzimele și carboxilazele cu acțiune oxidantă și de sinteză a citratului. Deși nu este translocat în interiorul țesuturilor, produsul aderă bine pe organele tratate și este greu spălat de ploaie, realizând o perioadă de protecție de circa o săptămână, în funcție de condițiile locale.
Selectivitate: Aplicat conform dozelor recomandate și în condiții normale de climă, nu produce fenomene de fitotoxicitate.
Mod de aplicare:
Folpan 80 WDG se utilizează prin stropiri în timpul vegetației, aplicate la avertizare, pe întreaga suprafaţă, folosind echipamentele clasice de stropit specifice culturii viței de vie. Pentru obținerea unor efecte maxime de combatere, tratamentele se aplică preventiv, când survin condiții de manifestare a bolilor, sau la apariția primelor simptome de boală. Tratamentele cu Folpan 80 WDG se pot repeta la un interval de minim 7 – 10 zile, sau se pot alterna cu tratamente cu fungicide sistemice, în funcție de programul de combatere adoptat. Numărul maxim de tratamente cu Folpan 80 WDG posibil de aplicat într-un sezon, intervalul minim de efectuare a tratamentelor succesive cu acest produs și intervalul fenologic de aplicare depind de speciile de patogeni implicați, presiunea de infecție, limita timpului de pauză, precum și de programul de tratamente stabilit.
Acești parametri sunt: la vița de vie: pentru Plasmopara viticola 1-5 tratamente, Phomopsis viticola 1-4 tratamente, Pseudopezicula tracheiplila 1-3 tratamente.Tratamentele cu Folpan 80 WDG la vița de vie nu influențează procesul de vinificație
și calitatea organoleptică a vinului.
Compatibilitate:
Fungicidul Folpan 80 WDG poate fi compatibil cu multe dintre insecto-fungicidele folosite în mod curent în România, cu excepția produselor cu reacție puternic alcalină (preparate pe bază de
sulf și
zeamă bordeleză). Nu este compatibil cu produsele uleioase. Pentru o folosire corectă, consultați tabelele de compatibilitate și efectuați un test pe o suprafață mică înainte de utilizare.